Metal

                         “ Lumea  intreaga  e  un  cimitir  in  care  toti  suntem   meniti   mortii. ”

      Simt ca ma sufoc –  ma refugiez intr-un cavou  unde dragostea , ura si lumina lipsesc. Sunt singur  impreuna cu cei ce tac- mi-e frig si putin teama... Nu vreau sa mor- dar e tarziu. M-am nascut cu actul de deces in buzunarul vietii. Am trait murind incet, incet... Tot ce mi-a ramas e un costum negru  si-un sicriu din metal rece... . Ma gandesc la zilele ploioase de toamna  si la picaturile de ploaie ce se spargeau pe pamantul umed. Mi-e dor... mi-e dor  de viata cu toate ca abia am putut s-o ating. A   fost  un  dar prea mic  - prea  scurt - un dar de care mi-e dor... dar a trecut ...e  efemer... .  Incep sa plang ­­­­­­­­­­­­­­­­­– dar in zadar... sunt singur  si e intuneric... . Incep sa strig – sa tip -  sa urlu – ma rog! Dar totul e-n zadar... rugaciunile si tipetele mele sunt goale si nu se aud... – lovesc cu pumnii peretii  reci de beton ai cavoului... ii zgarii cu unghiile lungi si ascutite... vreau sa ies – dar sunt blocat...blocat intr-un cavou pentru eternitate...incerc sa ma resemnez  si ma asez la loc in sicriul rece...de metal... .