"Oricum pe mine nu ma iubeste nimeni, mama nu ma vrea, societatea nici atat; ce mai ramane?
sa ma sinucid."
Un copil de 7 ani ii spunea rece invatatoarei, decizia pe care o luase, faca niciun pic de
remuscare. Prima data am crezut ca acel copil era rece in fata acestei concluzii pentru ca spunea acele lucruri intr-o nota ironica. Profesoara m-a contrazis; nu era niciun fel de ironie, acea fata chiar vedea moartea ca pe o salvare. Atat de groaznica era lumea in ochii ei ?
Mama copilei era in scaun cu rotile iar fata suferea de ADHD. Si in plus mama nu cunostea identitatea tatalui.
In capul meu erau intrebarile: Cum a putut o fetita de 7 ani sa se gandeasca la o astfel de solutie?
Cu ce e diferita concluzia ei de o decizie pusa in aplicare de adultii care au facut acest pas si cu
ce ne diferentiem noi de copii in astfel de momente?
Stim motivele actuale ale sinuciderii: depresie, abuzul de alcool si toxice, sindromul de stres posttraumatic etc. Iar statisticile ne arata ca numarul sinuciderilor la barbati este mai mare de 4 ori decat la femei. Iar faptul in cauza se petrece majoritar in jurul varstei 15-25.
Deci, adolescentii si tinerii sunt predispusi la sinucideri mai mult decat orice alta grupa de oameni. Viata functioneaza in urmatorul mod: te nasti(tu manechinule imaginar), esti supus unor riscuri (de orice fel), exemplu: iti ia foc casa, te jefuieste un hot pe strada. Ele sunt numite probleme la care trebuie sa gasim solutii. In termeni religiosi, sunt numite incercari la care Dumnezeu te supune(El niciodata nu o sa iti dea o cruce mai mare decat poti sa duci!).
Clasificand solutiile in functie de eficienta gasesc:
eficiete(rezolva problema) sau ineficiente(nu o rezolva, sau o agraveaza). Daca dai peste o solutie ineficienta, te speli pe fata, si gasesti una eficienta, ca deia ne numim fiinte inteligente.
Sinuciderea nu rezolva nicio problema!
